Un altfel de gătit

by Oana Mihaela

Alexandra este prietena mea de când mă ştiu. Iar perioada de carantină nu a fost atât de îngrozitoare pe cât ar fi crezut, pentru că mi-a gătit mie, exact aşa cum o face în fiecare vară când vizitează România.

Of, glumesc! Nu mi-a gătit nimic, doar a făcut diverse preparate italieneşti pe care mi le arăta pe FaceTime şi îmi spunea că sunt pentru mine, dar cel mai trist este că nici măcar nu le puteam atinge, dar să le pot gusta.

P.S.: Dacă le vedeţi la story-urile de pe Instagramul meu să ştiţi că sunt doar gânduri şi vise (că vor ajunge la mine), aşa cum îmi place mie să le numesc.

Îmi amintesc că atunci când eram mici nu aveam voie să folosim aragazul sau să fim măcar în preajma lui, singurele preparate pe care le făceam erau acelea din nisip, cu lopăţele, cu frunze şi flori pe care le găseam, numite „condimente”.

Nu pot uita când a venit să-mi spună că o să se mute în Italia, fix cu o zi înainte să plece. Să-mi explice cu vocea ei sinceră de copil că nu o să mai fie colega mea de bancă în clasa I.

De atunci mă vizitează în fiecare vară şi îmi găteşte cele mai delicioase preparate, ba chiar a încercat să mă înveţe câteva secrete  despre arta gătitului pe care le-a învăţat de la unii din cei mai mari bucătari ai Italiei.

În timpul în care a fost prizoniera virusului mi-a gătit faimoasele bruschete italieneşti, şi m-am gândit să vă învăţ şi pe voi să le faceţi, durează doar 5 minute.

Aveţi novoie de următoarele ingrediente:

  • Pâine  – 1 baghetă
  • Roşii  – 2 bucăţi
  • Usturoi –  2 căţei
  • Busuioc  – câteva frunze proaspete
  • Ulei de măsline – 50 ml
  • Sare – după gust
  • Piper  – după gust

Trebuie să urmaţi 3 paşi simpli.

  1. Trebuie să feliezi o baghetă şi să o pui la cuptor pentru câteva minte până ce devine crocantă.
  2. După ce aceasta este gata ungeţi feliile cu ulei de măsline şi usturoi. Între timp eliminaţi interiorul unei roşii şi o tocaţi în bucăţele mici.
  3. Puneţi bucăţelele de roşie peste feliile de pâine şi le asezonaţi cu sare, piper şi funze de busuioc proaspete.

 Iar bruschetele sunt gata de servit.

Related Posts

1 comment

Ana May 21, 2020 - 12:08 am

🥰🥰🥰🥰🥰🥰
Prietenia…. nu tine cont de distanta…..

Reply

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy